|
|
|
|
Expozitie Ecologie |
|
|
Secţia Ecologie şi Ştiinţele Naturii (str. Armand Călinescu, nr. 44,
Piteşti, parter). Printr-un sistem de diorame şi piese naturalizate se
prezintă originea vieţii şi evoluţia vieţuitoarelor pe pământ,
organizarea materiei vii, relaţia om-natură, întrucât tematica
expoziţiei de bază a Ştiinţelor Naturii este ecologia şi protecţia
mediului ambiant.
Expoziţia permanentă a secţiei de Ştiinţele
Naturii cu tema „Ocrotirea naturii pe baze ecologice” a fost inaugurată
în anul 1977. Tematica expoziţiei a fost realizată pe baza ultimelor
descoperiri din domeniul ştiinţelor naturii şi mai ales din domeniul
ecologiei şi protecţiei mediului, teren încă neexplorat în România la
acea vreme. Expoziţia a fost prima de acest fel din România şi din
Europa Centrală şi de Est (fapt confirmat de presa vremii din ţară şi
din străinătate şi de specialişti), rămânând una din cele mai
remarcabile expoziţii şi în momentul de faţă. Expoziţia este structurată pe trei secţiuni: 1.
În prima secţiune, „Originea vieţii şi evoluţia vieţuitoarelor pe
pământ”, vizitatorul ajunge sub o imagine fotografică ce reprezintă
panorama bolţii cereşti de deasupra emisferei nordice în care, printre
altele, se observă galaxia Calea Lactee, formaţiune care cuprinde cca.
100 de miliarde de stele printre care şi Soarele cu sistemul său de
planete (sistemul solar). De asemenea, este prezentată evoluţia
paleogeografică a scoarţei terestre, evoluţia vieţuitoarelor de pe
Pământ, evoluţia primatelor precum şi dovezi ale evoluţiei vieţii; 2.
În cea de a doua secţiune, „Organizarea materiei vii şi relaţiile din
cadrul ecosistemului", sunt prezentate principiile generale de
organizare a materiei vii, legăturile naturale care se stabilesc între
diferite vieţuitoare şi relaţiile acestora cu mediul în care trăiesc.
Sunt prezentate, prin intermediul dioramelor, câteva tipuri de
ecosisteme naturale, începând cu balta, continuând cu silvostepa şi
pădurea de amestec, ecosistemul alpin şi terminând cu peştera care este
un ecosistem incomplet. În peştera realizată în cadrul muzeului sunt
prezentate formaţiunile concreţionare, stalagmite perlate, draperii,
domuri şi chiar formaţiuni stalactitice bizare. 3. În cea de a
treia secţiune, „Relaţia om – natură şi ocrotirea mediului
înconjurător”, problemele sunt prezentate în următoarea ordine: omul şi
vegetaţia (cu accent pe relaţia om – ecosistem silvic), omul şi
animalele, omul şi mediul înconjurător, istoricul ocrotirii naturii în
România.
Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Judeţean Argeş,
are în componenţa sa un număr de 3 cercetători ştiinţifici şi 3
muzeografi.
|
|
|
|
|
Detalii Planetariu |
Program Planetariu:
Miercuri-Duminica, orele: 10, 12 - Matineu Cursa catre Pamant 14, 16: Cursa catre Pamant/Calatorie in Sistemul Solar 17:30: Calatorie in Sistemul Solar
Pret bilet: 2,5 lei - copii, studenti, pensionari, persoane cu dizabilitati 4 lei - celelalte categorii de spectatori
Rezervari: tel. 0248.212.561 int.130
|
|
|